duminică, martie 31, 2019

Jurnal de martie

Pentru astazi (data/ora)... 31 martie, ora18

Afara ... e cald, foarte cald chiar. Termometrul arata 42 de grade, dar e drept ca sta in plin soare. Am iesit la o plimbare in pantofi si mi-a parut rau ca nu mi-am luat sandale. :)

Mă gândesc...sa incep o rochita cu volane. Am un bumbac albastru ( nuanta cerului senin) si cred ca s-ar potrivi cu ce vreau eu sa iasa. Inca calculez in minte ce modificari trebuie sa fac pentru ca vreau sa o incep de la poale in sus, iar modelul original e lucrat exact invers.

Am invatat ... cum sa scot guma de mestecat de pe haine. Exact de 8 martie am patit-o. Am mers cu buzul la servici (cel cu care circula elevii de obicei) si m-am trezit ca am o ditamai guma intinsa pe pantaloni. Am indepartat cu un servetel cat s-a putut, apoi am turnat spirt medicinal incalzit pe pata si am frecat cu o periuta. A iesit ca si cum nici n-ar fi fost.

Sunt recunoscătoare pentru ... florile de primavara rasarite cu miile.Desi imi place mai mult sa le vad in mediul lor natural, am cules cateva pentru a-i face mamei o bucurie.





Din bucătărie ... salata de spanac, cepa verde si gogosari copti (pusi de noi toamna) si cartofi fierti in coaja. 
Cu ce sunt imbracata ..hainele cu care am fost la plimbare. Nu m-am schimbat caci vreau sa ies din nou.
 
Citesc ... Dombey si fiul de Charles Dickens. Sunt abia la inceput, acum devine interesant.

Ceea ce astept (sper) ... sa rasara floricele din bulbii ce i-am plantat la mijlocul lunii martie. Am scormonit in pamant si am stricat mugurasii  la unul din bulbi. Of, nerabdarea asta... 

Ce mai mesteresc ...sosete tricotate (albastre cu torsade).Se lucreaza repede pentru ca modelul l-am mai facut candva, dar sosetele le-am daruit nasei mele. Asta e deja a patra pereche din acest an. La sfarsitul anului voi face un colaj cu toate sosetele impletite in 2019.
     
Ascult ... cum canta cocosul vecinului. E din acela american, micut, dar canta de se aude pe jumatate de strada. Dimineata mai ales.
  
În casa ... e caldut si bine, nici nu mai trebuie facut focul. Soarele si-a facut datoria. 

Unul dintre lucrurile mele preferate ... florile de primavara.

 

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... mai sunt doar cateva ore pana luni... gata cu planurile.

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc: 
   

Cu drag,
Valentina
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...