Una din dorintele mele exprimată pe blog a fost sa merg la servici. Ei bine, asta s-a întâmplat la scurt timp dupa ultima mea postare. Un loc de munca nou la care m-am dus cu entuziasmul cu care mergi de obicei la primul loc de munca. Tin minte cum in prima dimineata, pe drum, mi-a iesit in întâmpinare o vulpita (si inca una foarte ingrijita si pufoasa, care semana perfect cu cea lucrata de mine). A stat si s-a uitat pentru cateva secunde la mine, apoi a disparut. Gândul m-a dus la Anca, caci ea spunea ca pentru dânsa vulpita înseamnă prietenie. Drumusorul pe care merg la servici, seamana destul de bine cu cel vechi, aceeasi străduță pietruita, cu o bisericuță si cu peisaje minunate. Va voi arata si voua, doar ca pana acum n-am apucat sa fac prea multe fotografii caci nu mai merg pe jos, ci sunt șofer (începător).
N-am renuntat nici la vechiul servici (la care merg in weekend) si asa m-am trezit cu toate zilele ocupate. Fiind cu ochii in calculator toata ziua, nu am mai gasit energie ca sa pot scrie si pe blog, dar nu l-am uitat. La un moment dat, imi doream o secretară, eu sa dictez, iar ea sa scrie postari. 😄
Timpul liber a devenit ceva foarte prețuit, la fel ca si întâlnirile cu prietenii, plimbările pe jos, tricotatul, lucrul in grădină. Treburile din gradina s-au dovedit a fi un fel de concediu pe care il asteptam cu nerăbdare după atat timp de stat pe scaun. Anul trecut mama a semanat flori de ochiul boului intre straturile de legume si parcela cu capsuni. Iti încântau ochii de fiecare data cand le vedeai.
Culorile lor atat de vesele m-au inspirat in a lucra sosete. Am ales un model foarte simplu care sa nu necesite atenție ci sa poată fi lucrate pe pilot automat.
In duminicile libere prietenii mei m-au luat cu ei si astfel am reușit sa vizitez locuri minunate si sa ne facem amintiri de neuitat. Una din cele mai frumoase mănăstiri vizitate care mi-a ramas in suflet...
N-am renunțat la andrele, desi timpul alocat lor a scazut considerabil. Acesta e cel mai recent proiect inceput. Culorile lui ma duc cu gandul la ghioceii abia rasariti in zapada si un cer luminos de primavara. Saptamana trecuta am ajuns iar în poienita cu ghiocei si am facut poze special pentru voi. Au rasarit dragii de ei, desi e inca zapada.
As mai avea de scris, dar se face ora la care trebuie sa merg la servici. E o postare pe care am scris-o de pe telefon, sper sa fie bine asezata in pagina si fara greseli. Va multumesc tuturor celor ce ati trecut pe aici si nu m-ati uitat. Nu pot promite ca voi scrie mai des, dar ma voi strădui. Voi face in asa fel incat sa raspund si comentariilor voastre, caci acestea in primul rand au darul de a ma face sa continui de a scrie pe blog .
Va doresc sanatate si spor in toate! Ne vedem cu bine la postarea viitoare!
