Dor de mare

          Dor de mare... asa am denumit bluzita tricotata de mine. Totul a inceput cu schema pentru delfin, pe ea am gasit-o prima si apoi a trebuit sa-mi imaginez  o hainuta in care s-o pot include.

 Sursa: passioncreative

            Inainte sa apara inpiratia s-a nascut un baietel  si atunci am stiut exact ce vreau sa tricotez. O bluzita in stil marinaresc, dar pe care sa apara si delfinul. Masurile le-am luat de la o bluzita cumparata si m-am pus pe treaba. Aveam la dispozitie luni bune, asa ca nu m-am grabit. Am folosit andrele de 2,5 mm si fir de bumbac, sa iasa ceva subtirel, de primavara-toamna, pentru a putea fi purtat intr-un loc cu clima calda.

 Am vrut numaidecat sa fie si doua-trei dungulite rosii , dar nu aveam  bumbac de acest fel in casa. M-am dus la mercerie si am venit cu doua bobine mari a cate 100 g (cat am stat acolo m-am gandit ca as putea incerca sa crosetez si o rochita). 

Spatele l-am facut dungat, cu nasturei care sa ajute la bagat mai usor pe cap. Am incercat sa fiu foarte atenta la cusut manecile de corp ca sa iasa dungulitele perfect imbinate.

Nastureii sunt mici si au o nuanta de parca sunt fabricati din scoici.

Sunt multumita de cum mi-a iesit delfinul, chiar si pe spatele lucrului.

Apoi a venit timpul sa-l daruiesc si recunosc ca am avut ceva emotii, asta pana cand am primit o poza cu hainuta imbracata. Am fost atat de incantata, s-a dovedit ca a placut si ca a fost imbracat chiar la cateva zile dupa ce a fost primit chiar daca era inca un pic cam mare. Am primit acordul sa va arat si voua poza, asa ca iata!

                                                         Poza la cateva zile dupa primire

Si ca totul sa fie perfect, pe parcurs am mai primit si alte poze cu mentiunea ca a fost purtat si cu alte ocazii. Asta e cea mai mare multumire a mea (sa vezi ca a placut lucrul tau si ca e purtat) .Iar faptul ca ti se trimit si poze e aprecierea suprema.

Poza dupa cateva luni

          Acum cu dorul de mare... chiar e real. N-am mai ajuns pe la Marea Neagra de mai bine de 10 ani. Desi uneori am impresia ca stau la mare. Anul trecut s-au aciuat pe la noi 4 pescarusi. Cred ca s-au ratacit pe drum, caci chiar au iernat aici (ceea ce pentru Bucovina e chiar ciudat). Dimineata, cand deschid geamul, li se aud glasurile, iar daca inchizi ochii te astepti sa auzi si sunetul marii... asta daca  e pe tihna si nu te grabesti sa ajungi la servici.
     Multumesc pentru vizita si timpul petrecut pe blog.
Cu drag,
Valentina